Cine o cunoaste, stie ca minte.

Ar vrea sa-l vada dar cum nu va mai fi decat pentru o data ar vrea sa stranga in clipa aia tot ce-a iubit si tot ce le-a definit iubirea: macii, plaja, soarele, valurile, vinul, rasul, lacrimile, povestile. Cum le mai poate aduna pe toate la un loc?

Cu el totul parea posibil a fi strans intr-un mic rucsac. Acum ea isi face bagaje cat pentru o viata. Contrastant ii par inutile si insuficiente.

A rasuflat usurata, s-a scuturat de toate si a renuntat sa incerce sa mai controleze ceva.

Cumva stia ca nu are scapare si ca viata ii pregateste ceva. Chimia din vorbe, chimia din trupul lui cald, chimia care o invaluia avea sa o astepte la un colt de strada.

Odata o sa-l intalneasca pe o plaja insorita. Vor fi valuri si maci. Doar va zambi in sinea ei, il va lua in brate, nu vor spune povesti dar se vor iubi ca in prima si in ultima zi. Si va fi o lacrima si un zambet.

Am gresit crezand ca o insula indepartata ma va rupe de lumea mea… dar nu gresesc oare in fiecare zi?

Uit multe, ma incapatanez sa tin minte prea multe.

M-am trezit in dimineata aia cu soarele curgandu-mi prin vene. Ciudat sa vezi ca nu rasare din mare. Ciudat sa arzi sa traiesti locul si timpul cum stiai sa-l traiesti.